Ia startul corect!
Fii sigură în ceea ce faci!!!

Nu ai în preajmă bunici sau prieteni cu experiență?
Nu ești singură, suntem aici să te ajutăm!


Telefon: 0724 822665

feature

Laptele matern

Este alimentul ideal, cel mai bine adaptat nevoilor sugarului, asigurându-i o bună creştere şi dezvoltare şi protejându-l de infecţii, alergii, anemie, rahitism, obezitate sau moarte subită. Pe de altă parte, alăptarea protejează sănătatea mamei (ajută la refacerea uterului după naștere, previne depresia postnatală, reduce riscul apariției cancerului de ovar, cancerului de sân și a osteoporozei, permite spațierea nașterilor prin caracterul contraceptiv, ajută în revenirea la greutatea de dinaintea sarcinii). Nu în ultimul rând, alimentația naturală are implicații economice importante atât pentru familie, cât și pentru societate (laptele matern este gratuit și ușor disponibil, reducându-se cheltuielile pentru formule de lapte praf, biberoane, tetine, apă, combustibil și asistență medicală). Laptele de mamă este un aliment total, cel mai ușor de digerat, întotdeauna proaspăt, steril și la temperatura optimă. Alăptarea se face la cererea nou-născutului (fără program, cât vrea el) și vă oferă cea mai bună ocazie de apropiere şi tandreţe cu copilul dvs. Prin alăptare se consolidează legătura afectivă dintre mamă și copil, relația de atașament stabilindu-se mai repede dacă mama alăptează cât mai curând după naștere.

  • ușor de digerat
  • întotdeauna proaspăt
  • steril și la temperatura optimă
feature

Plimbarea nou-născutului

Prima plimbare va fi făcută la vârsta de 10 zile – 2 săptămâni, în funcţie de condiţiile meteo. Durata plimbării creşte progresiv de la 15 – 20 minute la 30, 60 minute şi chiar mai mult dacă vremea permite. Evitaţi expunerea bebeluşului la vânt puternic sau umezeală excesivă. Alegeţi pentru plimbare momentele zilei cu temperatură optimă pentru expunere la razele solare (vara – dimineaţa şi seara; iarna – la prânz).

  • Evitaţi vântul puternic
  • Evitaţi umezeală excesivă
  • Alegeţi temperatură optimă
feature

Baia nou-născutului

Pentru toaleta bebeluşului dvs. aveţi nevoie de produse speciale din gamele pentru copii. Baia generală nu se amână până după detaşarea bontului ombilical, dar până în acel moment se va evita udarea abundentă a zonei ombilicale. Temperatura apei de baie va fi de aproximativ 37°C, iar cea a încăperii de 24 – 25°C. Durata băii nu va depăşi iniţial 3 – 5 minute. După terminarea îmbăierii, nou-născutul se şterge prin tamponare uşoară cu prosopul, insistând pentru uscarea plicilor. Plicile inghinale, perineul şi fesele se acoperă cu un strat subţire de unguent protector. Veţi face un scurt masaj cu o cremă hidratantă sau ulei de corp, evitând să ungeţi bontul ombilical şi zona din imediata vecinătate. Bontul ombilical îl veţi tampona cu o compresă sterilă umezită cu alcool sanitar, apoi veţi aplica local o compresă sterilă uscată. Acest procedeu îl veţi face de 2 – 3 ori pe zi până la detaşarea bontului, iar plaga ombilicală rămasă după detaşare o toaletaţi de câte ori se murdăreşte zona ombilicală. Toaleta feţei (nas, ochi, urechi) se va face după terminarea băii. Pavilioanele urechilor şi conductul auditiv extern le ştergeţi cu tampoane alungite şi răsucite. Ochii se şterg dinspre unghiul extern spre cel intern cu tampon steril umezit cu ser fiziologic, folosind pentru fiecare ochişor altă compresă. Toaleta nasului se face prin instilare de ser fiziologic – picături sau spray nazal şi apoi ştergere cu beţişoare de nas. Evitaţi aspirarea frecventă a nasului bebeluşului! Unghiile le veţi tăia zilnic dacă este cazul.

  • Temperatura apei: 37°C
  • Temperatura încăperii: 24 – 25°C
  • Durata băii: 3 – 5 minute

MATERIALE NECESARE
ÎNGRIJIRII NOU-NĂSCUTULUI:

  • Toaleta ombilicului: comprese sterile + alcool sanitar 70°
  • Toaleta oculară: comprese sterile + ser fiziologic
  • Toaleta nazală: ser fiziologic sau spray nazal cu apă marină ± beţişoare
  • Toaleta bucală: Glicerină boraxată
  • Prevenirea eritemului fesier: Bepanthen unguent sau alt unguent fesier pentru nou-născuţi – la schimbarea scutecului, după toaletă locală (cu apă și săpun, nu șervețele umede)
  • Colici: Bonnisan, Sab Simplex sau alte anticolicative – oral, iniţial 3 x 5 picături/zi
  • Febră: termometru corp + Paracetamol supozitoare 0,125 g (intrarectal ½ supozitor la nevoie şi se anunţă medicul curant)
  • Profilaxia rahitismului: Vigantol oil – oral 2 picături/zi, de la 10 zile de viaţă, administrat direct în guriţă, înaintea uneia dintre mese
  • Toaleta unghiilor: forfecuţă boantă
  • Facultativ: termometru cameră, termometru baie

Ce spun clienţii noştri?

Aflați ce spun clientii noştri care au apelat la serviciile babyhelp.ro

face

Ce înseamnă Baby Help pentru noi?
În primul rând sigurantă.
Ce inseamnă Doamna Doctor?
În primul rând este prietenul nostru...un medic care face lucrurile așa cum trebuie, sacrificându-și propriul timp de cele mai multe ori...un om bun, tolerant, generos, sensibil , cu o pregătire profesională formidabilă. Toate acestea demonstrează simțul dedicarii către bebelușii noștri.

— Tolea Z, Timişoara
face

Optimismul și implicarea dumneavoastră din primul minut de viață a fetiței mele și până în prezent au fost întotdeauna o alinare. Va mulțumim că sunteți întotdeauna aproape!

— Dome M, Timisoara
face

Îi mulțumesc doamnei doctor Budisan Camelia pentru amabilitatea, competența și profesionalismul de care a dat dovadă în tratarea copiilor mei. Este un OM și un doctor extraordinar pe care îl recomand cu căldură. Vă mulțumim că existați pentru noi. Loredana,mamă a doi băieți minunați.

— Loredana Ciobanu, Deva

Oferta de servicii

NOU-NĂSCUȚI
prima lună de viață

  • Consultație inițială
250RON

 

NOU-NĂSCUȚI
prima lună de viață

  • Control la 1 lună
150RON

 

 

SUGARI ȘI COPII PESTE 1 AN

  • Consultație
200RON

 

SUGARI ȘI COPII PESTE 1 AN

  • Consultație control
100RON

 

 

ABONAMENT SUGARI

  • Abonament anual
  • Consultații la vârsta de 2, 4, 6, 9 și 12 luni
5 x 180RON

 

ABONAMENT COPII PESTE 1 AN

  • Abonament anual
  • 2 consultații
2 x 180RON

 

 

URGENȚE

  • Consultație urgență
250RON

 

URGENȚE

  • Consultație control
100RON

 

URGENȚE

Se vor considera urgențe toate consultațiile pediatrice efectuate între orele 20 - 8, sâmbăta, duminica și în sărbători legale.

În urma consultației medicale de urgență se vor exclude de la plată pacienții cu stare critică ce au fost îndrumați de către medicul colaborator BabyHelp la serviciul UPU Pediatrie.

Până la vârsta de 1 an, la consultația fraților gemeni se va percepe tariful unei singure consultații/vizită medicală. După vârsta de 1 an, tariful consultației va fi individualizat/copil.

Pentru pacienții domiciliați în afara orașului Timișoara se va percepe un tarif suplimentar de 1 RON / km de deplasare.

 

Consiliere alăptare / nutriție

200RON

 

Demonstrație îmbăiere

100RON

 

Curs puericultură

300RON

 

 

Camelia Budișan

Dacă stau şi mă gândesc de ce am ales neonatologia cu ani în urmă… îmi vine în minte un singur răspuns: pentru că îmi place, ador ce fac şi nu m-aş vedea făcând altceva. Este pasiunea mea! Neonatologia – universul care fascinează, cel al nou-născuților…

Dr. CAMELIA BUDIȘAN

Medic Primar Neonatologie
Coordonator echipa BabyHelp
  • Medic primar neonatologie din anul 2006 (medic specialist neonatologie din anul 2001)
  • Asistent universitar – Disciplina Puericultură şi Neonatologie, Departamentul Obstetrică – Ginecologie, UMF Timişoara – din anul 1998
  • Doctor în Științe Medicale din anul 2010 (Titlul tezei de doctorat: ”Impactul infecţiilor materno-fetale asupra determinismului prematurităţii”)
  • Competență în ecografie generală și ecografie transfontanelară
  • Trainer în reanimare neonatală
  • Absolventă a Universității de Medicină și Farmacie "Victor Babeș" Timișoara 1996
  • Și nu în ultimul rând – mama celui care a reprezentat pentru mine cel mai prețios nou-născut în anul 2000.

    Alina Domnicu

    Sunt un medic pediatru cu suflet mare, cu multă dragoste și devotament pentru copii și meseria mea!

    Dr. ALINA DOMNICU

    Medic Specialist Pediatrie
  • Medic specialist pediatru din anul 2015
  • Competență ecografie generală
  • Medic rezident pediatru la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Louis Țurcanu" 2008 – 2015
  • Absolventă a Universității de Medicină și Farmacie "Victor Babeș" Timișoara 2008
  • Din 2009 - mama unei fetițe vesele, energice și iubitoare

    Simona Mărunțelu

    "Copiii sunt mâinile cu care ne prindem de rai" (Henry Ward Beecher) – sunt cuvintele pe care încerc să nu le uit, în fiecare zi, în meseria mea de pediatru și în minunata postură de mămică a lui David. Consider că succesul reușitei în pediatrie constă în primul rând în a ști să asculți copilul și familia și a nu uita să privim copilul ca un întreg (minte, corp, suflet). Prin cunoștințele pe care le am din medicina alopată, nutriție și alimentație, fitoterapie etc. contribui la tratarea, prevenția și menținerea stării de sănătate a pacienților.

    Dr. SIMONA MĂRUNȚELU

    Medic Specialist Pediatrie
  • Asistent Universitar Disciplina Pediatrie UMF Timișoara din anul 2017
  • Doctorand UMF Timișoara
  • Medic specialist pediatru din anul 2015
  • Medic rezident pediatrie – 2008-2015
  • Medic voluntar la ARAS și Azilul Pater Jordan pentru oamenii străzii – 2006-2008
  • Curs de homeopatie Boiron – modulul I
  • Absolventă a Universității de Medicină și Farmacie "Victor Babeș" Timișoara 2004

    Roxana Negriloiu

    Am studiat neonatologia și apoi pediatria pentru că așa a decis Soarta și am înțeles de-a lungul anilor că trebuie să mulțumesc sorții în fiecare clipă pentru șansa de a întâlni zilnic privirea sinceră a copiilor. În plan personal sunt foarte mândră de familia mea cea înțelegătoare, iar minunea cea mai mare a vieții mele se numește Gloria.

    Dr. ROXANA NEGRILOIU

    Medic Primar Neonatologie / Medic Specialist Pediatrie
  • Medic primar neonatologie din anul 2013 (medic specialist neonatologie din anul 2008)
  • Medic specialist pediatrie din anul 2015
  • Absolventă a Cursului de Consultant în lactație cu acreditare internațională
  • Absolventă a Universității de Medicină și Farmacie "Victor Babeș" Timișoara 2001

    Nicoleta Rada

    Întotdeauna am fost pasionată de medicină și de a oferi ajutor, iar inclinația spre pediatrie a fost pentru inocența, bucuria, energia și zâmbetul pe care le primești atunci când cei mici se însănătoșesc.

    Dr. NICOLETA RADA

    Medic Specialist Pediatrie
  • Medic specialist pediatru din anul 2016
  • Medic rezident pediatrie – 2011-2015 (efectuare stagii de pediatrie și neonatologie în Irlanda 2013-2015)
  • Absolventă a Cursului de resuscitare neonatală 2014 și a Cursului de resuscitare pediatrică avansată (2014, 2017)
  • Absolventă a Universității de Medicină și Farmacie "Victor Babeș" Timișoara 2010

    Corina Ardelean

    Sunt un medic pediatru și alergolog ce am ca motto: "Cel mai bun doctor oferă întotdeauna cât mai puține medicamente" - Benjamin Franklin

    Dr. Corina ARDELEAN

    Medic Specialist Pediatrie/Medic Specialist Alergologie și imunologie clinică
  • Medic specialist pediatrie din 2014
  • Medic specialist alergologie și imunologie clinică din 2017
  • Competența în ecografie generală
  • Medic rezident pediatrie 2007-2013
  • Medic rezident alergologie și imunologie clinică 2014-2017
  • Medic voluntar la UNHCR-GTR
  • Absolventă a Universității de Medicină și Farmacie Victor Babeș Timișoara 2006
  • Din 2010 mamă a unui băiat vesel, energic și năzdrăvan

    Luiza Șerbănuț

    "Îmbolnăvirea propriului copil este o provocare chiar și pentru cel mai devotat părinte. Dorința mea este aceea de a oferi un tratament adecvat nevoilor copilului, bazat pe informații de actualitate."

    Dr. Luiza ȘERBĂNUȚ

    Medic Specialist Pediatrie
  • Medic specialist Pediatrie din 2018
  • Medic rezident Pediatrie în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “Louis Țurcanu”, Timișoara 2011-2018
  • Absolventă a Universității de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” Timișoara 2011
  • Mama unui băiețel născut în octombrie 2016

     

     

    Team